Stil de viață

Ce țeapă le-a dat Nicki Minaj românilor

Cântăreaţa americană Nicki Minaj, al cărei concert la SAGA Festival era sold-out, a anunţat, duminică seară, că nu ajunge la eveniment, întrucât a fost sfătuită de către echipa ei de securitate să nu călătorească în România.

”Veşti sfâşietoare! Cu inima grea trebuie să anunţăm că Nicki Minaj tocmai şi-a anulat spectacolul din cauza îngrijorărilor pentru bunăstarea ei şi a echipei sale în România. Acest lucru nu are nimic de-a face cu SAGA şi este dincolo de puterile noastre. Vestea ne-a lăsat pe toţi devastaţi şi ştim că este o dezamăgire uriaşă pentru voi toţi, la fel cum este şi pentru noi”, au transmis oficialii festivalului.

Aceştia au anunţat că toate biletele de duminică, ce nu au fost scanate, vor fi rambursate. 

“Din grijă pentru binele echipei noastre şi al meu personal, am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu mă deplasez la festivalul din România în această seară din cauza preocupărilor legate de siguranţă”, a scris, pe X, Nicki Minaj.

Ea a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să ajungă în România cu altă ocazie.

”Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii corecte pentru ca eu să ajung acasă la fiul meu şi pentru ca echipa mea să ajungă acasă la familiile lor. Să nu iau în considerare sfatul echipei de securitate în acest moment, pur şi simplu nu este ceea ce cred că ar trebui să fac. Vă iubesc şi vă mulţumesc pentru înţelegere şi sprijin”, a mai scris cântăreaţa.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: