Economie
Cereri record de cumpărare pentru acțiunile Hidroelectrica
Interesul românilor este uriaș pentru cumpărarea de acțiuni Hidroelectrica, cererea de acțiuni fiind de trei ori mai mare față de tranșa alocată inițial persoanelor fizice.
Până joi doritorii au avut și o reducere de 3% a prețului. În primele cinci zile de ofertă publică, procentul de subscriere a depășit 300%. Asta înseamnă că cererea de acțiuni este deja de trei ori mai mare față de oferta pentru persoanele fizice.
Cererea mare ar putea duce la majorarea tranșei pentru persoanelor fizice, anunța la debutul ofertei conducerea Hidroelectrica, prin Bogdan Badea, directorul Hidroelectrica: „Am luat decizia ca tranșa de retail, adresată practic oricăruia dintre dumneavoastră, să fie una foarte generoasă, 15% din oferta Fondului Proprietatea , iar dacă cererea este una foarte ridicată se poate majora acest plafon până la 20%.”
Oferta se încheie pe 4 iulie. Până atunci, doritorii încă mai pot cumpăra acțiuni, însă fără reducerea de 3% valabilă până acum.
Peste două săptămâni, compania de stat va fi listată la Bursa de Valori București, fiind cea mai mare listare de până acum din România.