Externe
Dronele iraniene care pot fi folosite în Ucraina
Iranul a prezentat marți, 22 august, imagini cu noua dronă militară pe care a construit-o. Potrivit presei locale, drona are o rază și o durată de zbor îmbunătățite și poate transporta o cantitate mai mare de exploziv, relatează Reuters.
Drona „Mohajer-10” are o rază de acțiune de 2.000 km și poate zbura până la 24 de ore. În plus, poate transporta o încărcătură explozivă de până la 300 de kilograme, dublă față de capacitatea dronei „Mohajer-6”, predecesoarea sa.
În videoclipul prezentat de presa iraniană, drona apare alături de alte echipamente militare. De asemenea, este transmis mesajul ”pregătiți-vă adăposturile”, scris în ebraică și în persană.
Videoclipul a fost publicat de Ziua industriei militare a Iranului, mesajul fiind transmis în contextul creșterii tensiunilor cu Israel. Cu o zi înainte, premierul Benjamin Netanyahu a acuzat Teheranul că a finanțat și încurajat o serie de recente atacuri mortale împotriva israelienilor.
Iranul a fost acuzat și de SUA că a furnizat Rusiei drone Mohajer-6, printre alte vehicule aeriene fără pilot, în războiul împotriva Ucrainei. Până acum, Teheranul a respins aceste acuzații.