Social-media
Miliardarii lumii declară război intelingenței artificiale
Patru experţi în inteligenţă artificială şi-au exprimat îngrijorarea, după ce munca lor a fost menţionată într-o scrisoare deschisă, semnată de Elon Musk şi alte personalităţi, care cer o pauză urgentă a cercetărilor în acest domeniu, din cauza riscurilor pentru umanitate pe care le implică.
Scrisoarea, datată 22 martie şi care a fost semnată de peste 1.800 de persoane până vineri, cere o întrerupere de şase luni a dezvoltării de sisteme ”mai puternice” decât noul GPT-4 al OpenAI, susţinut de Microsoft, care poate purta o conversaţie umană, compune cântece şi să efectueze rezumate ale unor documente lungi.
De când predecesorul GPT-4, ChatGPT, a fost lansat anul trecut, companiile rivale s-au grăbit să lanseze produse similare.
Scrisoarea deschisă spune că sistemele AI cu ”inteligenţă umană competitivă” prezintă riscuri profunde pentru umanitate, citând 12 cercetări ale unor experţi, inclusiv cadre universitare, precum şi actuali şi foşti angajaţi ai OpenAI, Google şi ai subsidiarei sale DeepMind.
Grupuri ale societăţii civile din SUA şi UE au exercitat presiuni de atunci asupra parlamentarilor, să frâneze cercetările OpenAI.
Printre cercetările citate s-a numărat ”On the Dangers of Stochastic Parrots”, o lucrare binecunoscută, în colaborare cu Margaret Mitchell, care a supravegheat anterior cercetările etice AI la Google.
Mitchell, acum om de ştiinţă etic la firma de inteligenţă artificială Hugging Face, a criticat scrisoarea, spunând Reuters că nu este clar ce este considerat ”mai puternic decât GPT4”.
Scrisoarea deschisă a avertizat, de asemenea, că instrumentele AI generative ar putea fi folosite pentru a inunda internetul cu ”propaganda şi neadevăr”.