Social-media

Miss Venezuela 2023 a murit la doar 26 de ani

Miss Venezuela 2023 s-a stins din viață la vârsta de 26 de ani, după ce a adormit la volan. Ariana Viera a intrat cu mașina în autoturismul din fața ei, iar medicii au resuscitat-o de două ori, însă din păcate, au fost nevoiți să declare decesul.

Ariana Viera deținea titlul de Miss Venezuela și urma să reprezinte țara la Miss World, dar și Miss America Latină anul acesta. Modelul avea o carieră de succes la vârsta de 26 de ani și avea un program încărcat.

Tânăra s-a stins din viață după ce a adormit la volan și a intrat în autoturismul din fața ei.

Mama sa, Vivian, a spus că paramedicii s-au grăbit la fața locului și i-au resuscitat fiica de două ori, dar ea a murit în drum spre spital, relatează The Sun.

„Au resuscitat-o și apoi a făcut un atac de cord. Au reînviat-o, dar a murit când au dus-o la spital pentru îngrijirea traumelor. Fata mea a adormit, era obosită”, a susţinut mama ei.

Ariana Viera și-ar fi prezis moartea în urmă cu câteva luni, asta pentru că a postat pe pagina ei de Instagram un filmuleț cu o descriere tranșantă.

„Mă filmez pentru viitoarea mea înmormântare pentru că întotdeauna eu sunt în videoclipuri, nimeni altcineva nu o face”, a spus tânăra pe atunci.

Familia, dar și prietenii apropiați sunt distruși de durere. Tatăl Arianei nu a putut ajunge la înmormântare, asta pentru că trebuia să obțină o viză care a fost eliberată cu o zi mai târziu, potrivit presei locale.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social-media:

Citește și: